Poezie II

 Toţi şi toante

©Adrian-Valentin Buţa  

Stăteam pe-un scaun umed şi mă gândeam că poate 
Toţi şi toante 
Se vor gândi măcar odată că lumea nu e criză, e doar putere. 
Cu lacrimi ei vor sparge a inimii durere din gândul ce odată zboară 
Şi poate ajunge ca la vară să mai trăim odată visul. 
Mulţi şi proşti vor fi mereu trăind o lume sacră 
Gândindu-se că va fi greu să treacă peste a lor putere. 
Nu ne-am gândit că va fi greu să te arunci în a lor gheare 
Dar toţi şi toante se gândesc că ei vor fi izbânda. 

Trecutul va fi copt mereu şi poate da pe-afară 
Dar viitor îţi voi fi eu, 
Un tânar mic şi îmbulzit de vorbe tari şi grele 
Care mă fac mereu să uit şi trec peste a lor putere. 
Am vrut mereu să fiu în faţă şi uite că acum nu sunt 
Şi tot aştept o clipă vagă să pot şi eu 
Măcar odată să fiu cu toţi şi toante 
În faţa unui zmeu vrăjit de-a lui putere. 
Fiind un mic în toţi şi toante...nu înţeleg. 

Mă voi gândi că va fi clipa să pot şi eu măcar odată să fiu ca ei. 
Un om normal fără ca lumea să mă râdă de ce am eu. 
Un os în faţă şi unu-nspate provoacă o durere slabă 
Ce numai sufletul cunoaşte. 
Dar tot nu vreau ! 
Mă plac aşa , nebun şi comic . 
Nimic şi nimeni nu-mi poate lua ce numai El mi-a dat, 
Un suflet trist, micuţ şi blând, grăbit să de-a spectacol 
La toţi şi toante.